Bulion de Rosii

Bulion de Rosii

Se aleg roşii coapte, de preferinţă rotunde, deoarece sunt cărnoase şi au mai puţine seminţe. Se spală, se rup în două, iar jumătăţile se strâng între degete, astfel încât să se scurgă tot miezul apos din ele (având mai puţină zeamă, se vor lega mult mai uşor la fiert). Se pun într-o oală mare, smălţuită, pe

foc, ţinându-se până dau câteva clocote şi se răsucesc pieliţele. Se dau la o parte, se trec prin ciur, frecând cu o lingură de lemn, până rămân numai seminţele şi pieliţele. Se pun din nou pe maşină, în oala spălatâ curat. Se amestecă mereu, cât fierbe, până se îngroaşă atât, încât să se poată turna uşor în sticle. Nu se lasă o clipă neamestecat, deoarece bulionul se prinde uşor de

fund şi se arde. Bulionul se toarnă cald prin pâlnie, în sticle. Pentru ca să nu

plesnească, se înfăşoară sticla într-o cârpă umedă. Se umplu sticlele până la

gât, se toarnă o lingură de ulei şi se astupă cu dopuri noi, care au fost fierte, sau

se leagă cu hârtie celofan pusă în două. Pe măsură ce se astupă, se aşază la un

loc ferit, în picioare, se acoperă bine cu pături şi se ţin astfel până se răcoresc

complet; a doua zi, la cele astupate cu dopuri se pune smoală şi se păstrează la

loc răcoros şi uscat.

Dacă nu există un loc bun de păstrare, ca să nu fermenteze bulionul, este

prudent să se fiarbă sticlele, după ce au fost asupate numai cu dopul de plută, în

alt vas cu apă. Ca să nu sară dopul la fiert, se leagă cu sfoară şi după ce au fost

ţinute în pături, să se răcorească încet, se pune deasupra smoală.