joi, 18 noiembrie 2010

Dulceata de Fragi

Dulceata de Fragi
O farfurie adâncă, plină cu vârf, de fragi, 1 kg zahăr, 3 pahare apă, zeama de la o lămâie.
Se aleg fragii unul câte unul, să fie toţi întregi şi frumoşi. Nu se spală decât dacă este neapărat necesar şi în acest caz se pun pe o sită sau pe un şervet curat, uscat, să se scurgă bine de apă. Trebuie o farfurie adâncă plină de
fragi. Se pune la foc zahărul cu trei pahare de apă. Se ţine tingirea la foc mic,
până se topeşte tot zahărul. Se împinge apoi pe foc iute şi se lasă să fiarbă până
se leagă zahărul, astfel încât dând drumul la o picătură de sirop într-o ceşcuţă cu
apă foarte rece, picătura să nu se dizolve imediat, ci să se întărească, putând fi
luată între degete. Se ia de câteva ori spuma ce se ridică la suprafaţă. Se pun
fragii. Se lasă să dea un clocot şi se ia tingirea cu totul de pe foc, lăsând-o la o
parte un sfert de oră, ca să-şi lase fragii toată zeama lor în sirop. Se pune din
nou tingirea la foc. Se ia spuma când dă în clocot. Se adaugă zeama de la o
lămâie şi se procedează pentru rest ca la dulceaţa de căpşuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu